Stimati concetateni

In calitate de primar al comunei Namoloasa, judetul Galati, adresez bun venit tuturor vizitatorilor site-ului primariei nostre. Prin intermediul acestui site dorim sa oferim o imagine de ansamblu asupra comunei noastre si consideram ca cei interesati vor putea primi informatii de pe site-ul nostru despre administratia publica, unitatile de invatamant, cultura, mediul socio-economic etc.

Va multumesc in numele tuturor cetatenilor pentru ca ati avut curiozitatea si dorinta de a afla cat mai multe despre noi, si sper ca veti putea gasi si oportunitati de afaceri, asigurandu-va cu responsabilitate de existenta unei administratii publice locale, deschise si transparente. De asemenea propun tuturor celor interesati sa ne viziteze si sa descopere frumusetea locurilor din comuna noastra.

Primar

Rasmerita Adrian

 

Localitatea Namoloasa este asezata in sud-vestul judetului Galati, la limita cu judetele Vrancea si Braila, fiind compusa din 3 sate, Namoloasa, Namoloasa-Sat si Crangeni. Zona are un specific aparte remarcat prin puritatea aerului, linistea zonei de campie in care poti sa-ti incanti sufletul cu o partida de pescuit sau o vizita in zona cazematelor construite in Primul Razboi Mondial.

Revolutia din 1989 a gasit localitatea cu strazile pline de noroi, intrarea in sat facandu-se pe un pod peste raul Ramnic construit din barne de lemn vechi de peste 70 de ani, care la un tonaj mai mare de 5 tone se clatina ca si cand ar fi fost un vapor in deriva. Oamenii consumau apa din fantani nepotabile in care concentratiile de nitrati si nitriti depaseu cu mult limitele normale, dar acesta era satul lasat de regimul comunist, comparabil fiind cu satul lui Moromete. Un merit deosebit in asezarea democratiei namolosene l-a avut domnul invatator Constantin Manole care din pacate astazi nu mai este printre noi. Domnul Manole fiind primar in perioada 1990-1993 a reusit sa puna in posesie marea majoritate a proprietarilor a caror teren era confiscat de regimul comunist.

Adevarata constructie a localitatii s-a inceput in anii 2000 cand primarul Todita Valerian reuseste sa pietruiasca toate strazile comunale, sa obtina fonduri pentru constructia unu pod imens din beton care l-a inlocuit pe cel din barne si sa introduca pe 10 kilometri de strazi sistem de alimentare cu apa potabila si poate ar fi facut chiar mai multe daca o boala crunta nu il mobiliza la pat inca din 2003. Un aport deosebit din realizarile domnului Todita l-a avut viceprimarul Vlad Stefan,care l-a inlocuit pe domnul Todita de fiecare data cand nu putea el.

„Maginot” romanesc: Linia de aparare Focsani – Namoloasa

Fortificarea zonei Focsani – Galati a fost o prioritate pentru conducerea Armatei inca de la 1887. Se dorea consolidarea apararii teritoriului national in fata unei eventuale agresiuni dinspre est sau dinspre nord. Lucrarile erau necesare pentru a apara zona dintre marele cot al Dunarii si Carpatii de Curbura. Urmarile razboiului de independenta din 1877 au dus la aceasta concluzie. Constructia propriu-zisa a inceput in 1888 si s-a terminat in 1893, costul total fiind, potrivit istoricilor militari, de 26.422.640 de lei, mai mult de jumatate din bugetul cheltuielilor Ministerului de Razboi pe acel an.

Proiect nemtesc

La baza studiilor au stat proiectele de baterii cuirasate ale maiorului neamt Maximilian Schumann. Practic, cele trei fronturi intarite, Focsani, Namoloasa si Galati, avand o densitate de 6,7 guri de foc pe kilometru de front erau dispuse in adancime pe trei linii de aparare. Frontul Focsani consta in 15 grupuri de baterii cuirasate si o intarire izolata, care se dezvolta pe un arc de cerc de 26 kilometri, avand orasul Focsani drept centru. Departarea maxima de oras a frontului era de 7 kilometri la flancul stang. Frontul Namoloasa, a carui lungime era de 12,5 kilometri, constituia „capul de pod” pe malul stang al Siretului si avea menirea de a apara podurile de la Lungoci, Fundeni si Namoloasa. Acest lucru ii permitea Armatei Romane sa opereze pe ambele maluri ale Siretului. Frontul era format din 8 grupe de baterii cuirasate asezate pe doua linii concentrice. La inceputul anului 1914, in regiunea Focsani – Namoloasa – Galati se gaseau 676 de tunuri, obuziere si mortiere. In februarie 1915, la fortificatii se gaseau 7.033 militari. In timpul primului razboi mondial, aceste fortificatii au fost inutile. Dar ele au fost reconsiderate de conducerea Armatei dupa inceperea celui de-al doilea razboi mondial. Iata cum descrie generalul Constantin Pantazi, in lucrarea „Cu maresalul pana la moarte” (Ed. Publiferom), linia Focsani – Namoloasa – Adjud:

„Era fortificata in beton, realizandu-se o pozitie de rezistenta cu liniile clasice de aparare reiesite din experienta razboiului. Existau trei linii betonate: linia principala de rezistenta, linia de dublare si linia redutelor. Fortificatiile acestor pozitii fusesera completate printr-o linie inaintata de „tabruk-uri”, pe linia de contact, si organizatiuni in adancime pe 60 de kilometri. Pozitia era barata de santuri anticar, toate cazematele fusesera intarite prin acoperire cu un strat gros de pamant si camuflate in teren. Desigur, era o pozitie forte, care prezenta totusi un singur dezavantaj: avea spatele descoperit”. – Constantin Pantazi, General